Saints Row IV Review: Superputeri, extratereștri, matrix

Saints Row IV Review:  Superputeri, extratereștri, matrix
  • Publicat:
  • Actualizat:

Saints Row este o serie de jocuri cu o evoluție foarte interesantă. Dacă primul joc Saints Row era doar o clonă de Grand Theft Auto, pe măsură ce seria a avansat, ea a reușit să își găsească drumul și direcția artistică potrivită, construindu-și astfel o identitate proprie și originală.

Care este acel drum și acea direcție artistică? Oricât de ciudat ar părea, răspunsul la această întrebare este umorul. Saints Row s-a specializat în îmbinarea mecanicilor de joc de acțiune open-world cu elemente umoristice prezente la tot pasul.

Saints Row 4

Saints Row IV vine cu o poveste care întărește aceste afirmații. Personajul principal al jocului, The Boss, salvează Statele Unite ale Americii de la un atac terorist prinzându-se de o rachetă nucleară imensă și escaladând-o (pe ritmurile melodiei „I don”t wanna miss a thing” de la Aerosmith) pentru a o face să explodeze în aer, după care, în mod sugestiv, The Boss cade din cer direct în Biroul Oval din Casa Albă. Așa aflăm că în urma faptei sale eroice, The Boss a fost ales președinte al SUA.

Pentru că nebunia din Saints Row IV nu se oprește niciodată, Casa Albă (numită The White Crib în joc) este atacată în timpul unei conferințe de presă prezidențiale. Cum de cine? De extratereștri care au venit cu navele lor spațiale deasupra orașului Steelport și au început să răpească oameni sclipitori. Printre răpiți se află și dragul nostru președinte, împreună cu ceilalți colegi ai săi din grupul The Saints. De aici începe adevărata distracție.

Saints Row 4

The Boss, acum capturat, este conectat de către extratereștri la o lume virtuală, o simulare a orașului Steelport în care controlul este deținut de rasa extraterestră. Ajuns în această lume, The Boss are o singură misiune: să găsească breșe în simulare, să o strice și să îl înfrângă pe liderul rasei extraterestre Zin pentru a salva planeta Pământ de la distrugere.

Poate că vă întrebați cine este The Boss. Este femeie sau bărbat? Cum arată? Ce atitudine are? Ei bine, răspunsul este „cum vreți voi”. Personajul principal poate fi croit așa cum dorește jucătorul, de la trăsături faciale complexe la culoarea pielii, zgârieturi, tatuaje și zeci de feluri de haine și costume ridicole (sau nu) ce pot fi colorate după bunul plac. Personajul poate fi femeie sau bărbat, poate avea părul roz, pielea verde, unghii ascuțite, un rucsac în formă de iepuraș în spate și un costum de școlăriță. Sau poate fi îmbrăcat în întregime ca un personaj pătrățos din Minecraft. Sau ca un hot dog cu picioare. Sau poate alege să meargă dezbrăcat, caz în care un efect video de mozaic va cenzura părțile intime ale personajului atunci când acestea sunt în cadru.

Saints Row 4

Probabil ați înțeles deja cam care este nivelul de ridicol din acest joc.  În universul Saints Row, să faci „ce te taie capul” este un mod de viață – cel puțin pentru protagonist. Misiunile au de cele mai multe ori un scenariu caraghios, și reușesc de multe ori să trezească acel copil demult uitat din jucător, încălcând regulile convenționalului și creând un univers incredibil dar captivant prin originalitate și dinamicitate.

La asta se adaugă și faptul că lumea virtuală în care este introdus The Boss este un mod perfect de a îl înzestra pe protagonist cu niște abilități speciale, sub pretextul că acesta încalcă legile simulării prin hacking. Și când spun abilități speciale, mă refer la niște abilități care îi oferă un avantaj atât de mare încât aproape niciun inamic nu îi poate ține piept.

Saints Row 4

Aceste superputeri aduc aminte în mare măsură de Prototype (vezi review-ul nostru pentru Prototype 2), și sunt în mod clar împrumutate din acest joc dar și din alte jocuri asemănătoare. The Boss poate sări la înălțimi extreme, poate alerga mai repede decât mașinile, poate merge vertical pe clădiri, poate arunca bile de foc din propriul corp, poate ridica obiecte și oameni de la distanță… poate face toate lucrurile distractive din jocurile cu superputeri. Superputerile sunt descoperite și achiziționate pe măsură ce jucătorul avansează în joc și culege unitatea monetară pentru upgrade-uri de puteri numită „clusters”.  Protagonistul își va achiziționa superputerile de bază (alergare și sărituri) încă din prima oră de joc, așa că nu este mult de așteptat până la intrarea în rolul de supererou.

După achiziționarea superputerilor, dinamica jocului devine cu totul alta decât în titlurile anterioare Saints Row. Brusc, mașinile, deși diverse, nu mai sunt atât de interesante ca mijloc de transport, căci escaladarea clădirilor, săriturile imense și posibilitatea de planare fac transportul mult mai direct și rapid. Pe de o parte, acest lucru e un plus de dinamicitate și verticalitate binevenit. Pe de altă parte, majoritatea melodiilor licențiate și incluse în joc pot fi auzite la radio, în vehicule, ceea ce înseamnă că soundtrack-ul jocului va primi mai puțină atenție din partea jucătorilor care vor alege să își transporte personajul din punctul A în punctul B în stil Prototype.

Saints Row 4

Sistemul de luptă este construit pe scheletul Saints Row: The Third iar majoritatea elementelor au rămas neschimbate, inclusiv atacurile corp la corp hilare și posibilitatea de a lua inamici pe post de scut uman. Numărul armelor a crescut, iar acum există și o colecție de arme extraterestre  nebunești, care pot umfla sau dezintegra inamicii, de exemplu. Există și un Dubstep Gun care face exact ceea ce-i spune denumirea: redă muzică dubstep iar toți inamicii și mașinile din jur încep să danseze. Mai mult, în funcție de skin-ul ales pentru armă, piesa redată va fi alta. Noile superputeri permit metode mai puțin convenționale de a aborda luptele cu inamici iar multitudinea de posibilități și puterea exagerată de care beneficiază protagonistul mi-a amintit de zilele în care jucam GTA cu „coduri pentru trișat” doar ca să fac haos prin oraș. Și dacă tot am amintit de inamici, aceștia sunt cam repetitivi și generici – un fel de carne de tun și atât.

Harta orașului conține o mulțime de puncte de interes precum magazine de haine, de arme sau centre de tuning auto, iar activitățile contratimp distractive ce se regăsesc la tot pasul sunt de asemenea amuzante.  Mă refer la activități precum „ia arma asta cu muniție infinită și cauzează cât mai multe daune pentru a primi o medalie de aur” sau „intră într-o cursa contra cronometru în care trebuie să sari de pe platformă pe platformă și să aterizezi în centrul platformelor pentru punctaj maxim”.

Saints Row 4

Orașul din noul joc este un Steelport simulat de sistemele extraterestre. În mare parte este același Steelport din Saints Row: The Third, dar cu niște modificări cosmetice. De exemplu, acum deasupra orașului se află nave extraterestre iar diverse zone adăpostesc tot felul de echipamente Zin. De asemenea, toate „crib-urile” din jocul anterior sunt acum inexistente, iar unele clădiri au dispărut sau au fost înlocuite cu altele noi.

În afara unei scene în care producătorii parcă s-au ambiționat să ne arate că jocul lor poate semăna și cu seria Mafia, în orașul Steelport virtual este mai mereu întuneric. Asta doar până la terminarea campaniei single-player. Întunericul ajută acest joc și îi conferă o atmosferă aparte. Orașul arată foarte Sci-Fi în noapte datorită luminilor puternice și colorate ale navelor, clădirilor și echipamentelor extraterestre.

Saints Row 4

Povestea, oricât de incredibilă ar fi, este scrisă într-o manieră amuzantă dar și cu un dram de seriozitate care le oferă personajelor personalitate și credibilitate într-o lume incredibilă.

Replicile sunt amuzante, deși de multe ori puerile, iar acțiunea jocului ne trimite adesea cu gândul la alte jocuri, filme sau chiar melodii ale anilor ”90, prin niște sugestii destul de clare care ironizează toate aceste medii artistice.

Saints Row 4

Multiplayer-ul din Saints Row IV se rezumă la posibilitatea trecerii prin întregul joc împreună cu un partener în mod cooperativ. Personal am jucat aproximativ 2-3 ore din joc în co-op împreună cu un cunoscut iar experiența a fost excelentă. Practic ambii jucători sunt „președintele” și trec împreună prin toate misiunile. În galeria de screenshot-uri atașată acestui review veți putea sesiza și partenerul de joc, cu un semn mov deasupra capului.

Din punct de vedere tehnic, Saints Row IV pare să se comporte identic cu jocul anterior. Din păcate există și mici probleme de ordin tehnic precum glitch-uri grafice sau auditive, însă în general experiența de joc este una foarte bună.

Saints Row 4

Saints Row IV este un joc nou, cu o atmosferă nouă. Deși unele guri rele spun că Saints Row IV ar fi trebuit să fie un DLC pentru Saints Row: The Third datorită similitudinilor dintre cele două jocuri, noul joc arată clar că a păstrat ce a fost mai bun din jocul anterior și a augmentat totul astfel încât să realizeze o experiență și mai bună, ce oferă aproximativ 20 de ore de gameplay nou-nouț.

Este bine de știut că Saints Row IV nu este un concurent pentru GTA V, ci mai degrabă un teren de joacă bine executat în care îți poți petrece zeci de minute fără să te plictisești. Umorul nu este neapărat pe gustul tuturor, dar este inteligent integrat în fiecare componentă a jocului și, dacă i se dă o șansă, provoacă râsete senzaționale. În plus, Saints Row IV poate fi un bun competitor pentru titlul de cel mai bun joc cu superputeri/supereroi.

Saints Row 4

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama avea 15 ani, iar el 22!”
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama…
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
Lovitura Universităţii Craiova! Genoa îl are pe lista de transferuri:
Lovitura Universităţii Craiova! Genoa îl are pe lista de transferuri: "Ieftin, joacă în România şi este aproape necunoscut publicului larg"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie:
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru…
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în…
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×